Lăsând a sa colivie,
În pădure vru să vie
Papagalu-a se plimba;
Şi îndată ce ajunse
Să judece el se puse
Păsările ce cânta.
Că deloc nu suie bine,
Că glasul ei prea lung ţine,
Filomelei tot zicea.
Şi aşa pe orişicare
Pasăre mică sau mare
El să tacă le făcea.
Dar odată supărate,
Păsările adunate,
Împotriva lui strigând,
Merseră ca să vorbească
Cu dânsul, şi să-l silească
Să cânte ceva, zicând:
„Cântă dar tu, împărate;
Fă această bunătate,
Un exemplu să ne dai:
Căci din a ta şuierare,
Socotim cu-ncredinţare
Că prea minunat glas ai.”
El atunci stă la-ndoială,
Şi prea cu multă sfială
Le răspunde c-un cuvânt:
„Domnilor! eu râz prea bine
De-alţii; iar cât pentru mine,
Deloc cântăreţ nu sânt.

 Alte fabule de Grigore Alexandrescu

  • Privighetoarea în colivie
  • Bursucul şi vulpea
  • Boul şi viţelul
  • Lebăda şi puii corbului
  • Iepurele, ogarul şi copoiul
  • Pisica sălbatică şi tigrul
  • Vulpoiul predicător
  • Ursul şi lupul
  • Cucul
  • Oglindele
  • Elefantul
  • Ursul şi vulpea
  • Toporul şi pădurea
  • Corbii şi barza
  • Câinele şi căţelul
  • Atelajul eterogen
  • Zugravul şi portretul
  • Şoarecele şi pisica
  • Şarlatanul şi bolnavul
  • Vulpea liberală
  • Câinele izgonit
  • Catârul ce-şi laudă nobilitatea
  • Calul vândut şi diamantul cumpărat
  • Castorul şi alte lighioni
  • Dervişul şi fata
  • Câinele şi măgarul
  • Mierla şi bufniţa
  • Catârul cu clopoţei
  • Nebunia şi amorul
  • Dreptatea leului
  • Lupul moralist
  • Lişeţa, raţa şi gâsca
  • Privighitoarea şi măgarul
  • Privighitoarea şi păunul
  • Uliul şi găinile