Lăsând a sa colivie,
În pădure vru să vie
Papagalu-a se plimba;
Şi îndată ce ajunse
Să judece el se puse
Păsările ce cânta.
Că deloc nu suie bine,
Că glasul ei prea lung ţine,
Filomelei tot zicea.
Şi aşa pe orişicare
Pasăre mică sau mare
El să tacă le făcea.
Dar odată supărate,
Păsările adunate,
Împotriva lui strigând,
Merseră ca să vorbească
Cu dânsul, şi să-l silească
Să cânte ceva, zicând:
„Cântă dar tu, împărate;
Fă această bunătate,
Un exemplu să ne dai:
Căci din a ta şuierare,
Socotim cu-ncredinţare
Că prea minunat glas ai.”
El atunci stă la-ndoială,
Şi prea cu multă sfială
Le răspunde c-un cuvânt:
„Domnilor! eu râz prea bine
De-alţii; iar cât pentru mine,
Deloc cântăreţ nu sânt.

 Alte fabule de Alecu Donici

  • Vulpea şi bursucul
  • Vulturul şi albina
  • Greierul şi furnica
  • Lupul şi cucul
  • Vulturul şi paingul
  • Momiţa şi două mâţe
  • Lupul şi lupuşorul
  • Calul şi călăreţul
  • Leul şi iepurele
  • Stigleţul şi ciocârlanul
  • Două poloboace
  • Gâştele
  • Racul, broasca şi ştiuca
  • Bărbatul cu trei femei
  • Vulpea şi măgarul
  • Antereul lui Arvinte
  • Vulpea în livadă
  • Elefantul în domnie
  • Pietrenii şi Bistriţa
  • Leul la vânat
  • Vulpea pedepsită
  • Pizmătareţul şi şarpele
  • Măgarul şi privighetoarea
  • Parnas
  • Pieptenul
  • Înfiinţarea fabulei
  • Lupul şi motanul
  • Doi câini
  • Lupul şi şoarecul
  • Teiul şi stejarii
  • Șoarecul şi guzganul
  • Măgarul
  • Râul şi heleşteul
  • Ursul la priseci
  • Veveriţa
  • Momiţa şi oglinda
  • Înţeleptul şi magnatul
  • Galbenul
  • Lupul nazâr
  • Furnica
  • Liliacul şi rândunelele
  • Lupul la pieire