Mai multe lighioane, locuind într-o vale,
Erau des vătămate d-un iute rîu vecin,
Care, ieșind cu zgomot din malurile sale,
Strica vizunii, cuiburi, și traiul lor cel lin.
Ele dar s-adunară
Și mult se consultară,
Ce fel ar putea face,
Și prin care mijloace
Stavilă ar opune
L-acea înecăciune.
„Frați — zise un castor,
Zidar de soiul lui —
Eu asta socotesc,
De mi-eți da ajutor,
Să m-apuc să clădesc
Zid tare de pămînt și apei să-l opui.“
— „Bravo! bine-ai gîndit,
Strigară toți pe loc;
Ești patriot vestit
Și mare dobitoc.“
Castorul încîntat,
Făr-a mai zăbovi,
S-apucă de lucrat,
Dar nu fu ajutat,
Și pre rău izbuti,
Căci rîul furios,
De multe ploi umflat,
Izbi ș-azvîrli jos
Pămîntul înălțat.
Atunci ceilalți fugînd
Pe meșter blestemau
Și toți îl defăimau
Zicînd: „Ce ticălos,
El a pricinuit
Răul ce s-a-ntîmplat,
Pentru că a cercat,
În neroada-i dorință,
Lucru peste putință;
Eu l-am povățuit,
Dar nu m-a ascultat,
Și de aceea noi
Tragem aste nevoi“.

Adeseaori virtutea așa se prețuiește:
Orice nobilă faptă, orice dreaptă-ncercare,
Pentru-al mulțimei bine ș-a țărei apărare,
Mișeii o defaimă, daca nu izbutește.

 Alte fabule de Grigore Alexandrescu

  • Privighetoarea în colivie
  • Bursucul şi vulpea
  • Boul şi viţelul
  • Lebăda şi puii corbului
  • Iepurele, ogarul şi copoiul
  • Pisica sălbatică şi tigrul
  • Vulpoiul predicător
  • Ursul şi lupul
  • Cucul
  • Oglindele
  • Elefantul
  • Ursul şi vulpea
  • Toporul şi pădurea
  • Corbii şi barza
  • Câinele şi căţelul
  • Atelajul eterogen
  • Zugravul şi portretul
  • Şoarecele şi pisica
  • Şarlatanul şi bolnavul
  • Vulpea liberală
  • Câinele izgonit
  • Catârul ce-şi laudă nobilitatea
  • Calul vândut şi diamantul cumpărat
  • Papagalul şi celelalte păsări
  • Dervişul şi fata
  • Câinele şi măgarul
  • Mierla şi bufniţa
  • Catârul cu clopoţei
  • Nebunia şi amorul
  • Dreptatea leului
  • Lupul moralist
  • Lişeţa, raţa şi gâsca
  • Privighitoarea şi măgarul
  • Privighitoarea şi păunul
  • Uliul şi găinile