V-am spus, cum și se pare, de nu îți fi uitat,
Că lupul se-ntîmplase s-ajungă împărat.
Dar fiindcă v-am spus-o, voi încă să vă spui
Ceea ce s-a urmat subt stăpînirea lui.
Auzind împăratul că-n staturile sale
Fac năpăstuiri multe păroșii dregători,
Că pravila stă-n gheare, că nu e deal sau vale
Unde să nu vezi jertfe mai mulți prigonitori,
Porunci să se strîngă obșteasca adunare,
Lîngă un copaci mare;
Căci vrea pe unii-alții să îi cam dojenească,
Și-n puține cuvinte,
Să le-aducă aminte
Datoriile lor.
Toți se înfățișară: și-nălțimea lupească
Începu să vorbească
C-un glas dojenitor:
„Domnilor de tot felu! Bune sînt astea toate?
Datoriile slujbei astfel le împliniți?
Nu aveți nici sfială, nici frică de păcate,
Să faceți nedreptate și să năpăstuiți?
Toate slujbele voastre țara vi le plătește;
Încă, pe la soroace,
Cîte un dar vă face.
Dar reaua nărăvire,
Ce o aveți din fire,
Nu se tămăduiește.
Vedeți cu ce morți grele
Se isprăvesc din lume
Și cum lasă rău nume
Acei care fac rele.
Gîndiți-vă că poate veți da cuvînt odată.
La-nalta judecată.
Gîndiți-vă la suflet, și luați de la mine
Pildă a face bine.“
Ast cuvînt minunat,
Pe care domnul lup auz că l-a-nvățat,
Trecînd pe lîngă sat.
La ziua unui sfînt, cînd preotul citea
Și propoveduia,
Pe mulți din dregători, să plîngă i-a-ndemnat.
„E! ce ați hotărît, jupîni amploiați?
Oare-o să vă-ndreptați?“
Îi întrebă atunci înălțimea-mblănită,
Ce purta o manta de oaie jupuită.
„Spuneți, o să schimbați purtarea-vă cea proastă?“
— „Să trăiți la mulți ani, dobitocia-voastră,
Răspunse un vulpoi, în slujbe lăudat;
Ne poate fi iertat,
Să vă-ntrebăm smerit, de vreți a ne-arăta,
De unde-ați cumpărat postavul de manta?“

Cînd mantaua domnească este de piei de oaie,
Atunci judecătorii fiți siguri că despoaie.

 Alte fabule de Grigore Alexandrescu

  • Privighetoarea în colivie
  • Bursucul şi vulpea
  • Boul şi viţelul
  • Lebăda şi puii corbului
  • Iepurele, ogarul şi copoiul
  • Pisica sălbatică şi tigrul
  • Vulpoiul predicător
  • Ursul şi lupul
  • Cucul
  • Oglindele
  • Elefantul
  • Ursul şi vulpea
  • Toporul şi pădurea
  • Corbii şi barza
  • Câinele şi căţelul
  • Atelajul eterogen
  • Zugravul şi portretul
  • Şoarecele şi pisica
  • Şarlatanul şi bolnavul
  • Vulpea liberală
  • Câinele izgonit
  • Catârul ce-şi laudă nobilitatea
  • Calul vândut şi diamantul cumpărat
  • Castorul şi alte lighioni
  • Dervişul şi fata
  • Câinele şi măgarul
  • Mierla şi bufniţa
  • Catârul cu clopoţei
  • Nebunia şi amorul
  • Dreptatea leului
  • Papagalul şi celelalte păsări
  • Lişeţa, raţa şi gâsca
  • Privighitoarea şi măgarul
  • Privighitoarea şi păunul
  • Uliul şi găinile